nasteri inafara tarii decontate de Casa de Asigurari

Timişenii Terramycin acuză spitalul din Szeged>CJAS Timiş solicită anchetarea medicilor din Ungaria    

 

Joi, 11 Decembrie 2008 12:49
Zeci de români sunt înşelaţi, anual, în Ungaria. Oamenii au plătit pentru serviciile medicale un preţ mult mai mare faţă de pacienţii maghiari. Mai mult, drepturile de cetăţeni europeni le-au fost încălcate. Plângerile a trei timişoreni vor fi aduse în atenţia autorităţilor sanitare din Ungaria. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş va solicita anchetarea medicilor şi conducerii Spitalului din Szeged şi restituirea sumelor însuşite ilegal.

“Vom cere ministerului de resort din Ungaria să-i ancheteze şi să-i oblige să restituie banii. Maghiarii au prevăzut 550 de paturi la mia de locuitori, cu 200 de locuri de spitalizare mai mult faţă de prevederile europene. Spitalele n-au cum să-şi justifice cheltuielile decât atrăgând bani. Un sprijin le oferă şi Serviciul de Ajutor Maltez din Timişoara care apare ca intermediar. Mi-a fost sesizat că acest serviciu a solicitat 140 de euro pentru un card, însă nu a rezolvat nimic. Nu pot spune că e ilegal. Cred că e la limita moralităţii”, a declarat Horia Cristian, preşedintele CJAS Timiş.

Medicii maghiari “tratează” româneşte
Zece mii de euro a plătit, în avans, o timişoreancă pentru o operaţie de cord la spitalul din Szeged. Medicii români nu i-au dat nici o speranţă fiului său. În disperare, mama a solicitat un formular E112 pentru a beneficia de o operaţie în străinătate, deoarece chirurgii din ţară au decis că nu este cazul să intervină chirurgical. Femeia a apelat la medicii din Szeged care nu au luat în considerare formularul european, însă au fost de acord să-l trateze contra sumei de zece mii de euro. Din nefericire, copilul timişorencei a decedat, iar mama a trebuit să plătească alţi cinci mii de euro pentru a putea scoate din spital trupul neînsufleţit al micuţului şi a-l înmormânta în ţară.

“Este un abuz incalificabil. Femeia a dat banii, iar ei n-au trimis factură”, a spus Horia Cristian. Alte două cazuri, în care timişenii au plătit serviciile medicale mai mult cu 200.000 – 250.000 de forinţi faţă de preţurile practicate în Ungaria, au fost semnalate conducerii CJAS Timiş. Mai multe tinere mămici care au adus copii pe lume în ţara vecină au reclamat faptul că au fost taxate diferenţiat faţă de cetăţenii maghiari. O timişoreancă a plătit 2.000 de euro pentru o naştere, însă nu întreaga sumă i-a fost facturată. “În Europa, naşterea este considerată un act medical necesar şi neprevăzut şi este decontat de Casa de Sănătate din România, la valoarea de 400 de euro, cât este tariful maghiar.

Românilor li se solicită între 800 şi 1.600 de euro pentru o astfel de intervenţie”, a precizat Horia Cristian. Potrivit conducerii CJAS Timiş, mare parte dintre cei care apelează la serviciile medicale din ţara vecină sunt cazuri depăşite, care nu mai au speranţă de vindecare, iar mulţi dintre aceştia se întorc în ţară cu infecţii intraspitaliceşti.
DANA ISTRAT

Recent Entries

5 Responses to “nasteri inafara tarii decontate de Casa de Asigurari”

  1. admin Says:

    Vrajeala |2008-12-11 15:08:52

    Minciuni, Minciuni si iar Minciuni. Sa va fie rusine obrazului.

    Citeaza 0 0

    Un medic |2008-12-11 16:18:42

    Medicii romani sunt mai buni decat cei unguri, doar ca la noi nu exista
    aparatura din spitalele unguresti.Din pacate, din cauza sistemului sanitar
    bolnav, tot mai multi medici tineri si talentati aleg calea strainatatii.

    Citeaza 0 0

    Anonim |2008-12-11 19:36:44

    Un medic bate cimpii. Din nefericire am avut ghinionul sa am nevoie de asistenta
    medicala. Din fericire am ajuns pe mina medicilor de la Szeged si astfel am
    posibilitatea sa le raspund acum celor care delireaza pe aici. Daca ramineam la
    mina medicilor romani as fi fost azi doar o frumoasa amintire pentru familia
    mea. Ar fi foarte multe de spus despre diferentele gigantice dintre sistemul
    sanitar din Ungaria si cel de la noi. As putea sa scriu o carte despre asta dar
    nu e nici timp si nici locul pentru asta. Dar, ca sa sintetizez in doar doua
    cuvinte as spune ca marea diferenta este ca medicii lor sint OAMENI in timp ce
    ai nostri, in marea lor majoritate, nu ar fi buni nici de veterinari. Nu pot
    generaliza pentru ca am intilnit si in spitalele din Romania oameni adevarati si
    buni profesionisti dar, din pacate, sint doar exceptiile care intaresc regula.
    In alta ordine de idei, fratilor, nu v-a chemat nimeni sa va tratati in Ungari…

    Citeaza 0 0

    Anonim – Continuare – vad ca nu a intrat tot textul |2008-12-11 19:40:42

    In alta ordine de idei, fratilor, nu v-a chemat nimeni sa va tratati in Ungaria.
    Nu puteti sa plati, stati si tratati-va acasa. Dar, dupa ce v-au salvat sau v-au
    ajutat sa nasteti sa incepeti sa-i reclamati mi se pare o ghiolbanie romaneasca.
    Preturile acolo sint mai mult decit decente si in plus esti tratat omeneste, asa
    ca oriunde in lume cu exceptia Romaniei. Daca vrei sa compari cu un tratament la
    noi, teoretic gratuit, normal ca e ceva mai scump dar ar trebui sa iei in calcul
    mizeria din spitalele noastre si mirlania si nesimtirea fara limite a
    personalului medical precum si muntele de spagi pe care trebuie sa le dai
    incepind de la portar si liftiera si pina la asistente medici si seful de
    sectie. Sa te fereasca Dumnezeu de o interventie chirurgicala mai complicata ca
    s-ar putea sa te coste la negru mai mult decit in Ungaria pe acte.
    Ar mai fi
    inca multe de spus dar nu mai am timp. In incheiere as vrea sa-i raspund celui

    Citeaza 0 0

    Anonim – Inca o continuare |2008-12-11 19:42:55

    Ar mai fi inca multe de spus dar nu mai am timp. In incheiere as vrea sa-i
    raspund celui care semneaza “Un medic”. Prietene, medicii romani sint
    mai buni decit ai lor intr-un singur fel. Pe tepusa, la foc mic, pe post de
    purcel la frigare. Si crede-ma ca stiu bine ce vorbesc. Din pacate am avut,
    chiar prea mult, parte de asistenta medicala atit in tara cit si in
    strainatate.
    PS. Sincere condoleante familiei care si-a pierdut copilul dar
    cred ca saracul baietel nu ar fi avut prea multe sanse niciunde in lume.
    Probabil era foarte grav bolnav.

    Citeaza 0 0

    Adi – Artihol de cacao |2008-12-11 22:50:04

    Daca trei dobitoci se plang asta nu inseamna ca realitatea e asa de crunta.
    Inteleg ca toti pacientii nu mai calca pragul spitalelor romanesti dar asta nu
    va da dreptul sa discreditati niste oameni in adevaratul sens al cuvantului. Va
    spun din experienta ca la Szeged am fost tratat omeneste, nici o asistenta nu a
    schitat macar ca vrea ciubuc, doctorii nici atat. Niste dobitoci s-au gandit sa
    reclame. Ce sa spun…Asa ca bagati-va articolul acolo unde ma gandesc eu.

  2. Mihaela Says:

    Am nascut la Szeged anul acesta in Septembrie… mergem in Ungaria din 2006 pt ca nu am reusit sa avem un copil timp de 12 ani. Medicii maghiari m-au ajutat, cei din RO nu au reusit. Medicii maghiari s-au purtat impecabil cu noi, FARA SA CEARA NIMIC!!! Tot ce-am platit a fost facturat! Nu am destule cuvinte de multumire pt tot ce-au facut pentru noi si pt modul in care au facut-o! Cu profesionalism, respect si buna-cuviinta! Articolul acesta este o minciouna sfrunata! O campanie de denigrare… probabil sa sperie romanii sa mai mearga in Ungaria…

  3. Sabau Ioana Says:

    Dar ce credeati ? Ungaria nu e departe de Romania, doar ungurii se considera mai evouluati…

  4. deratizare Says:

    Interesant. Mersi mult pentru informatii!

  5. Ana Vanatu Says:

    Eu cred ca laudele pt Szeged sunt MMMUUULLLTTTTT mai mari decat plangerile. Eu am nascut pe bb1 acolo si pe bb2 tot acolo am ales! De ce oare? C-o fi asa de rau???? Dl Horia Cristian exagereaza! In plus, decontarile legale pt nasteri CAS sunt mult mai mari fata de suma de 400 E precizata. Doar ca in RO se plimba dosarele CAS TM – CAS Bucuresti de decontari si timp de minim 1 an jumatate tocmai ca sa descurajeze “plecarile”. Dar sa apelezi la un avocat ce e bun in astfel de cazuri se rezolva ok: notificare – tribunal – decizie judecatoreasca de plata a sumei + dobanda!

Leave a Reply