Trebuie să fim conştienţi ca părinţi că fie că ne asumăm sau nu sarcina de a ne orienta copiii, prin discuţii sau fără discuţii deschise, oferim oricum educaţie sexuală acestora. Iar lecţia oferită va fi îmbibată de propriile noastre experienţe, limite şi atitudini dezvoltate sau învăţate. În funcţie de atitudinea părinţilor, copiii vor învăţa că sexul este ceva frumos sau ceva urât, ceva natural şi firesc sau ceva greşit şi pedepsibil, ceva despre care se poate discuta, sau un subiect tabu (despre care nu se discută).

Anumiţi părinţi pot ajunge îngrijoraţi de faptul că oferirea de informaţie privind sexualitatea va stârni curiozitatea copiilor sau adolescenţilor, putând culmina cu un debut precoce al experimentărilor sexuale. Copiii pun întrebări în primul rând din curiozitate – nu pentru că vor neapărat să experimenteze (Dolto, 2007). Ba chiar multe dintre lucrurile pe care le vor auzi li se vor părea amuzante sau stranii sau imposibile – moment în care părinţii pot face o diferenţiere explicită între vârstele copilăriei şi cele adulte, vorbindu-le despre o devenire care aduce cu sine posibilităţi noi.

Fie că discuţiile sau experimentările respective vor avea loc mai devreme sau mai târziu, important este că ele se vor produce la un moment dat şi că pregătirea din timp (şi de-a lungul timpului) este esenţială prevenţiei sau scăderii numărului de factori de risc asociaţi acestor comportamente. Oferirea informaţiilor esenţiale se constituie ca un fundament pe care ulterior va fi edificată cunoaşterea complexă, constituită progresiv, în timp, prin integrarea treptată a noi informaţii în sistemul de cunoştinţe al persoanei. Este din acest motiv necesar ca educaţia sexuală să fie coerentă, consistentă şi susţinută (Dolto, 2007). Spre exemplu, copiilor mici li se poate spune câte ceva despre cum oamenii cresc şi cum bebeluşii deven copii şi apoi adulţi – pe această bază ei pot înţelege ulterior mai bine şi mai uşor informaţiile despre pubertate pe care le pot primi încă din perioada preşcolară.

Contrar prejudecăţilor, cercetările susţin că acei copii cărora le-a fost satisfăcută curiozitatea tind să îşi amâne debutul vieţii sexuale genitale (Baldo et al, 1993) sau să îşi reducă activitatea sexuală. Alte rezultate prezentate de aceste studii arată că ei tind să se protejeze mai bine în activitatea sexuală ulterioară. Desigur există şi alte avantaje ale conversaţiilor deschise cu copiii despre sexualitate încă de la primele nelămuriri pe care ei le ridică. Între acestea, poate cel mai important este sentimentul de încredere care se edifică treptat între părinte şi copil – certitudinea discretă a copilului că poate discuta cu părintele orice; informaţiile corecte reduc aportul negativ al fanteziei în completarea lacunelor de cunoaştere şi prin urmare va fi redusă şi anxietatea care le însoţeşte.

Însă cum şi când ar trebui ca părinţii să înceapă acasă educaţia sexuală a copiilor? Nu există propriu-zis o vârstă anume pentru acest lucru – de regulă copiii vor dicta ritmul în dobândirii cunoştinţelor de care au nevoie. Ei manifestă de mici comportamente care au legătură cu organele lor reproductive externe – nu este vorba doar de masturbaţie, ci şi de activităţile cu scop de igienă pe care le-au învăţat; aceste momente reprezintă oportunităţi pentru a-i învăţa câte ceva despre corpul lor. Exact aşa cum le denumim nasul, ochii, urechile, gura, degetele, părul, picioarele, arătându-le locaţia lor, putem să le denumim penisul, respectiv vulva şi chiar să le spunem ce este public şi ce este privat.  În plus, la un moment dat vor începe ei înşişi să aibă curiozităţi şi întrebări despre cum apar copiii. Primele nelămuriri explicite ale copiilor vor fi de regulă legate de diferenţele anatomice dintre sexe şi despre naşterea propriu zisă (Roche, 2007). În lipsa unor informaţii certe ei îşi vor construi propriile ipoteze despre cum apar bebeluşii. Însă părinţii pot să valorifice aceste oportunităţi pentru a le răspunde clar şi simplu, nefiind nevoie să le ofere mai multe informaţii decât au fost întrebaţi. Este de aşteptat ca întrebările să se înmulţească – când nu este pregătit să afle un anumit răspuns, de regulă copilului nici nu îi vine ideea să întrebe. Însă o întrebare se naşte dintr-o lacună  pe care copilul o întâmpină în sistemul său de cunoştinţe şi răspunsul îi este necesar pentru a lega anumite informaţii între ele – practic îşi va dezvolta înţelegerea.

Este important de reţinut şi faptul că răspunsurile pe care le oferim nu se rezumă la cantitatea de propoziţii pe care le formulăm în scopuri lămuritoare. Atitudinile exprimabile spontan prin gestică, mimică, ton al vocii, comportament, etc – acestea însoţesc răspunsurile verbale sau le înlocuiesc dacă acestea din urmă lipsesc. Este de aceea necesar ca părinţii să ajungă să se simtă confortabil cu astfel de subiecte cât şi corect informaţi pentru a putea transmite copiilor date la fel de acurate însoţite de atitudini ce exprimă încredere, dezinvoltură, aer de firesc.

Ce cuvinte este bine să folosim în răspunsurile noastre? Nu este nevoie să fim specialişti pentru a oferi o informaţie suficient de bună. Uneori răspunsurile corecte ne pot lipsi şi nouă. Ceea ce face ca răspunsul dat să fie totuşi bun este ca părintele să îşi păstreze sinceritatea şi atitudinea deschisă spre învăţarea continuă. Cel mai important rămâne faptul că fiii şi fiicele lor vor rămâne cu ideea că pot apela oricând la părinţii lor, pentru că aceştia le răspund întotdeauna, chiar dacă răspunsul lor nu este întotdeauna suficient în raport cu nevoia lor de înţelegere. Ei pot fi direcţionaţi spre surse alternative de informare şi sprijiniţi în efortul lor de integrare a respectivelor informaţii.

În sfârşit, nu este necesar să ne îngrijorăm cu privire la cât de exacte şi de complete au fost răspunsurile noastre la un moment dat. Educaţia sexuală este un proces care se întinde de-a lungul întregii vieţi: va exista deci timp pentru cei mici să îmbunăţească ceea ce nu reuşesc să înţeleagă suficient de bine la început, iar pentru părinţi va exista timp să perfecţioneze şi să complexifice explicaţiile de care n-au fost destul de mulţumiţi când le-au furnizat iniţial. Ceea ce contează până la capătul acestui drum al descoperirii şi dezvoltării pe care îl urmează de-o potrivă copiii şi părinţii lor este menţinerea iubirii, respectului şi intimităţii ca fundamente ale relaţiei părinţi-copii, în vederea existenţei permanente a unui cadru protector, capabil să conţină, mai ales afectiv, auspiciile crizelor de tranziţie şi obstacole care niciodată nu vor înceta să apară.

__________________________

Psih. Anca Tiurean

Mai, 2008

Recent Entries

• programare cursuri august-decembrie 2010 timisoara
• Caravana “O mamica informata pentru un copil sanatos” opreste in Oradea 3 iulie
• Legea concediului paternal – o lege “ascunsa”- Legea 210/1999
• programare cursuri puericultura luna iulie
• cursuri puericultura luna iunie Timisoara
• “Ziua Părinţilor de Îngeri” marcată în 19 mari oraşe
• Caravana “O mamica informata pentru un copil sanatos” opreste in Arad 29mai
• 630lei/luna reprezinta cheltuielile lunare cu un bebe
• semneaza petitia pentru mentinerea indemnizatiei pentru cresterea copilului
• Scoala mamei Junior va invita sa intrati in lumea copilariei

This entry was posted on Friday, January 22nd, 2010 at 1:49 pm and is filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.