DRÄXLMAIER Timișoara se implică în comunitate. O echipă de voluntari din cadrul companiei, mulți însoțiți de copiii lor, a plantat 40 de copaci în Parcul „Dan Păltinișanu”, aflat de pe strada Arieș din Timișoara. Cu sprijinul financiar al DRÄXLMAIER Group, acțiunea a beneficiat de suportul autorităților locale și cel al Primăriei Municipiului Timișoara, fiind organizată în parteneriat cu Asociația „Școala Mamei Junior”.

 

 

Timișoara, 18 noiembrie 2018. Proiectul „DRÄXLMAIER Timișoara plantează pentru viitor” a presupus sădirea de copaci într-o locație importantă pentru cetățenii orașului – Parcul „Dan Păltinișanu”. Zeci de angajați DRÄXLMAIER alături de copii, familie și persoane dragi au dorit să se implice într-o acțiune de susținere a mediului și, în același timp, să facă o faptă bună pentru comunitate. Cu toții au fost încântați să planteze 40 de arbori de dimensiuni mari – din speciile platan și celtis – în parcul aflat în apropierea Spitalului Județean din Timișoara.

 

 

Fiecare angajat DRÄXLMAIER a primit câte un copac de 3,5 metri, cu trunchi gros și coroană formată, tocmai ca arborele să aibă șanse maxime să prindă rădăcini și să se dezvolte în parc. Voluntarii au săpat gropile, au plantat arborii și i-au udat, în speranța că întreaga comunitate va beneficia de roadele acțiunii lor. Toți voluntarii și familiile lor s-au bucurat că pot da o mână de ajutor la îmbunătățirea aspectului locației. Copiii s-au implicat și au însuflețit evenimentul cu optimismul și bucuria lor.

×

Powered by WhatsApp Chat

× Contactează-ne pe WhatsApp