Dotare spitale

Grija noastră pentru binele micuților pacienți a continuat și în acest an, cu precădere către spitalele de copii Bega și Louis Țurcanu. Fiecare gest a fost făcut posibil doar cu sprijinul vostru prin fiecare donație și sponsorizare.

Ne-am gândit si la tinerele mămici și nevoia lor de sprijin în primele zile din spital după naștere și am demarat în acest sens un amplu proiect național în care am dotat 50 maternități cu aparatura și am instruit personalul medical aferent în acordarea celor mai bune sfaturi și suport în alăptare.

Harta spitalelor unde viitoarele mămici speram noi vor primi cele mai bune sfaturi și vor fi susținute în alăptare datorită vouă.

Educație medica

În fiecare an organizat diverse cursuri caritabile cu dublu scop: nu doar sa susținem o anumită cauza, dar și sa fim alături de cei dragi în cele mai delicate momente. Am susținut cursuri de prim ajutor la diverse firme, cluburi de copii, facultăți și scoli urmând ca în anul 2024 sa fim în continuare prezenți în scoli cu aceste cursuri.

Anul 2022 a adus și câteva modificări legislative legat de concediul obținut de tati în urma absolvirii cursului de puericultura, oferind acest drept nu doar la primul copil, ci la fiecare copil de acum încolo.

Am sintetizat pentru voi informații despre dezvoltarea armonioasa a bebelușilor.

Ce ar trebui sa facă bebelușul meu la o luna?


Recuperare medicală

Centrul nostru a fost certificat drept cel mai înalt nivel de expertiză și a primit titlul de „Consultant Tomatis® calificat” sau „Profesionist Tomatis® nivelul 4”

Implicare socială

In 23 februarie am primit poate cel mai greu de digerat telefon: „Ioana, dacă razbboiul pornește, noi suntem alături de tine cu tot ce este necesar”. Din păcate au durat doar câteva ore pana când într-adevăr sa înceapă un război. Iar apoi au urmat mii de oameni de suflet pe care i-am simțit aproape de oameni. Am plâns mult, am imbratisat mult, am ajutat de la distanta și uneori cu ei în brațe. În prezent continuam sa ajutam copii Ucrainei speciali care au nevoie de terapii.

Campanii de donare de sânge
Emisiuni TV

Colaborare cu Banca pentru Alimente Timișoara

Cu ajutorul BpATm am reușit sa aducem peste 2 tone de alimente la peste 500 copii cu bătrâni nevoiași, iar aproape săptămânal voluntarii noștri au pregătit mâncare calda pentru familii.


Premiu

Va mulțumim pentru un an 2023 plin de fapte bune, provocator și extraordinar în același timp! Va mulțumim de încredere, va mulțumim ca ne-ați fost alături și ati răspuns solicitărilor noastre!

Cu stima, Ioana, Claudia, Alexandra, Daniel, Alin,Alex, Seba, Mihai si Mona

×

Powered by WhatsApp Chat

× Contactează-ne pe WhatsApp